Arhivă pentru Iulie, 2013

REA-litate

Posted: Iulie 21, 2013 in Uncategorized

4f0018ba6b0c0d727c47e34a5829383bSuntem „condamnati” inca din prima clipa a vietii noastre sa cunoastem binele si raul… Raul are in interiorul sau bine iar binele are si el o parte din rau… Fara bine si rau nu putem cunoaste asa-zisul adevar, pentru ca mintea noastra are nevoie de un sens, de o logica, ceva, cumva, undeva trebuie sa se potriveasca. Poate foarte bine fi vorba de experiente si atat, da’ noooo, ar fi prea complicat sa fie atat de simplu! Un exercitiu NLP te antreneaza pentru a-ti putea controla starile iar primul lucru pe care tre’ sa-l faci este sa fii atent la ce simti si dai un nume, fericire,tristete,mila, etc… Cand spui ma simt „aiurea”, faci o afirmatie la general iar mintea ta iti va amplifica sentimentul in functie de ce inseamna pentru tine aiurea. Cand spui ma simt bine, iarasi este un termen general, aparand aici doua posibilitati, te simti bine deci nimic extraordinar sau acest „ma simt bine” vine la pachet cu frica de a nu pierde acea stare. Daca iti spui, sunt fericit, simt fericire, mintea ta se va focusa pe sentimentul corespunzator fericirii si il va amplifica… In concluzie daca numesti in mintea ta ceea ce simti atunci cu exactitate, vei putea avea control asupra starilor si le vei manipula in directiile dorite… Buuunnn… Viata este compusa teoretic din bine si rau iar fiecare il are pe celalalt. Atunci cand ne focusam pe ceva si ii dam un nume il putem controla constient sau inconstient. Oamenii sunt obisnuiti sa considere (numeasca) lumea in care traiesc drept a fi REA! Raul a fost activat incepand sa se desfasoare sub diverse forme…tradari, minciuni,crime,violuri,nebunie, etc…cand spui rau identifici in jurul tau REA-litatea! Toti oamenii stiu ca raul este puternic iar binele doar o frunza uscata atarnand inca pe creanga unui copac intr-o toamna tarzie. Si uite asa transpunem interiorul in exterior dand forta unor senzatii, punandu-le mai presus devenind practic victimele propriilor noastre perceptii…

Tu cui ii dai putere? Binelui, Raului, Binelui din Rau sau Raului din Bine?

 

Misunam io de zor pe strazile virtual de asfaltate ale fb-ului cand deoata ma impiedic cu incredere de un cuvant–MATURITATE– m-am iritat „la secunda” atacand la randul meu pe cel ce a lasat cuvantul in calea tracatorilor…auzi tu, maturitate! Mie imi este clar ca maturitatea nu-i decat o panarama de program impus de cine stie cine, ce si cum, in concluzie poa’ sa fie unii cat de maturi vor si cu cate formalitaturi le-o placea, mie nu-mi pasa insa cuvantu asta m-a iritat! Ia sa cautam un pic sa vedem de ce am io ancora pe acest cuvant, mah si am gasit! Eu de obicei am facut ce mi-a traznit si nativ, nu mi-a pasat de ceea ce spun si cred altii, tanar fiind si foarte pasional faceam toate tampeniile pamantului care dupa opinia publica erau o lipsa totala de MATURITATE! Si cum naiba nu stiu da’ ajungeam numai prin medii de snobi care erau darji, seriosi, cu probleme esentiale, cu responsabilitati marete, etc…si apaream io debitand cam 300 de cuvinte pe minut amuzandu-ma de o situatie sau o persoana, nu mai spun de momentele in care erau opinii diferite, si astfel de momente erau des, imi sustineam ideea cu pasiune pana cand aceasta era flendurita de tot, in fine tot d-astea! Pe langa faptul ca eram considerat arogant, mistocar, impertinent, nesimtit, nepasator etc…mi se mai spunea si imatur, si astia erau prietenii mei care vroiau sa ma salveze de calea mea strambata… M-am dus in vizita cu un amic la niste prieteni de-ai lui care erau psihologi, trei perechi, sobri, mandri, emanand superioritate in eleganta lor strasnic de pamanteana si..noi, ce draq cautam noi acolo? Mai bine spus eu… Si incepe discutia, despre misiunea lor de psihologi, care era de a schimba mentalitati perceptii si calitati umane. Ba frate astia erau reincarnarea lui Hristos in grup. Cu o basculanta de termeni de specialitate rulau prin juru meu fara ca minuscula mea minte sa descifreze o „ceva” macar. Si zic, cred ca misiunea voastra o sa se duca draq…fiindca voi nu vreti sa schimbati ceva ci vreti sa va impopotonati egoul cu anumite titulaturi pe asa zise merite! Toata lumea s-a oprit si m-a privit lung de zici ca eram broscoiul fermecat, prietenul meu spune: stiti…el este poet, va dati seama ca sunt lumi diferite si bineinteles ca ideile nu coincid… Lumea a rasuflat usurata si o duduita mi-a spus, voi astia de scrieti toate tampeniile nu intelegeti viata (psiholog auzi), realitatea pentru voi nu exista de aceea toti cei ca tine sunteti imaturi!
Am mai inaintat in varsta si am renuntat in a ma mai contrazice aiurea cu oamenii, de fapt nu ma mai amuza. Faptul ca fac ce simt si spun ce vreau este o dovada de imaturitate, faptul ca atunci cand conduc ascult muzica si ma manifest este un soc pentru cei de la semafor, ba asta e tampit! Daca imi place o reprezentanta a sexului frumos o spun, uneori este nesimtire, cum sa spui asta asa deodata? Mda femeile sunt cu preludiu insa eu am spus si am plecat, faptul ca nu sarut funduletul fin al unui ego de femeie cu…te iubesc de cad in cap, mami, iubi, tubi, bubi, ma face sa fiu badaran, da! Sunt! Am atatea cuvinte frumoase pe care ti le pot insira de n-ai sa ai puterea sa le intelegi dar daca nu meriti, daca te comporti ca o printesica sau ca o pajura sclifosita, atitudinea asta ma inspira la ce? Nu sarut pantofii prafuiti ai unui lider de carton doar pentru ca ma aflu in preajma, iar de asta sunt neloial, tradator, nerecunoscator etc… Si uite asa imaturitatea, judecatile, catalogarile. Feiti-va sa faceti ce simtiti ca nu e normal! E bine sa stai draq intr-un butoi cu mii de formalitati sa zambesti frumos si sa spui politicos buna ziua!

Ganduri bune, trairi intense si…un strop de dragoste-n plus!

Imagine

Iubire…

Posted: Iulie 19, 2013 in Uncategorized

Ne nastem cu nevoia de a primi afectiune. Pe parcurs aceasta se transforma in dorinta de a gasi pe cineva care ne poate face sa ne simtim intr-un fel anume… Nu suntem cosntienti de faptul ca a darui inseamna a primi, aceasta fiind de fapt singura modalitate prin care putem simti aroma fina a ceea ce noi oamenii numim afectiune. Si incepem drumul catre nefericire cautand un „cineva”, o persoana potrivita, o persoana care trebuie sa aiba urmatoarea lista de calitati. Si cautam, cautam, cautam iar in nebunia cautarii noastre nu avem timp sa vedem oamenii care ne cauta pe noi, oamenii care ne ofera, oamenii care sunt acolo, goana dupa iubire ne face de fapt insensibili si pierduti… Ohhh dar stai in sfarsit apare cineva! Il recunosti il simti vrei sa dai tot, este jumatatea ta este tot ce ai putea avea! Si grabit ii torni o basculanta de sentimente in cap…devii posesiv, nu poti pierde nepretuitul pentru ca este al tau, tre’ sa te asiguri ca te iubeste, este nevoie sa jure ca te iubeste si ca va fi toata viata al tau… De aici partenerii incep sa-si controleze unul altuia viata si uita ca o iubere pe care trebuie sa o pazesti nu este iubire… Dovada  ca in scurt timp mirajul dispare iar nepretuitul se dovedeste a fi o chinezarie… Ofera tuturor un gram de sentiment din care cateorie si din ce culoare simti… Nu alerga dupa iubire laso sa vina ea la tine deschide-ti inima pentru a o putea recunoaste… Ea vine intodeauna!

Pilda

Posted: Iulie 17, 2013 in Uncategorized

Cu mult timp în urmă, locuia în China un călugăr care obişnuia să se caţere într-un copac anume în fiecare zi, ca să mediteze.
Vânturi puternice şi ploi puteau să scuture copacul, călugărul se aşeza confortabil, cât mai sus, pe crengi. Din pricina asta, oamenii din satul învecinat l-au poreclit Cuib-de-Pasăre.
Mulţi dintre sătenii aceştia treceau pe sub copacul unde era călugărul când mergeau la vânătoare sau la adunat vreascuri din pădure şi, după o vreme, s-au obişnuit cu el. Unii au început să se oprească şi să-i povestească lui Cuib-de-Pasăre grijile lor. Le plăceau lucrurile pe care le spunea şi în curând a devenit faimos pentru vorbele bune şi pline de înţelepciune.
În câţiva ani, s-a răspândit vestea înţelepciunii călugărului în tot ţinutul. Veneau străini în pădurea îndepărtată ca să-i ceară sfatul. Până şi guvernatorul provinciei s-a hotărât într-o zi să îl viziteze pe Cuib-de-Pasăre, ca să discute cu el lucruri importante. Aşadar, într-o dimineaţă de primăvară, guvernatorul a pornit în căutarea călugărului. După ce a călătorit mai multe zile, a găsit într-un final, în pădurea deasă, copacul lui Cuib-de-Pasăre. Călugărul stătea liniştit, cocoţat pe ramurile din vârf, bucurându-se de ciripitul păsărilor şi de căldura primăverii.
Privind în sus, guvernatorul a strigat:
– Cuib-de-Pasăre! Sunt guvernatorul acestei provincii şi am bătut drum lung ca să vorbesc cu tine! Am o întrebare extrem de importantă!
Guvernatorul a aşteptat un răspuns, dar a auzit numai sunetul plăcut al frunzelor foşnind, agitate de vântul uşor. Guvernatorul a continuat:
– Iată întrebarea mea: spune-mi, Cuib-de-Pasăre, care este învăţătura cea mai de preţ pe care au rostit-o toţi înţelepţii? Poţi să-mi spui care e lucrul cel mai important pe care l-a spus Buddha?
O pauză lungă – din nou, s-a auzit numai foşnetul frunzelor. În cele din urmă, călugărul a răspuns, din copac:
– Iată răspunsul la întrebarea dumneavoastră, domnule guvernator: să nu faci lucruri rele. Să faci întotdeauna numai lucruri bune. Asta au gândit toţi Buddha din lumea asta.
Dar guvernatorul s-a gândit că nu se poate să fi călătorit două zile pentru un răspuns atât de simplu! Enervat, a bodogănit:
– Să nu faci lucruri rele, să faci întotdeauna numai fapte bune! Asta o ştiu de când aveam trei ani, călugăre!
Privind în jos la guvernator, Cuib-de-Pasăre i-a răspuns, zâmbind amar:
– Da, copilul de trei ani ştie lucrul ăsta, dar omului de optzeci de ani încă îi pare dificil să o facă!”

Barbatul…

Posted: Iulie 16, 2013 in Uncategorized

Barbatul…ce sta drept in fata greutatilor si nu se plange cautand oameni pentru a le plasa povara…barbatul ce nu-si lacuieste buzele si nu -si impodobeste trupul ca femeile cu dorinta chiar de a semana cu acestea…barbatul cu o privire aspra insa cu un zambet cald…barbatul ce nu-si face templu din vorbe mieroase toate femeile parandu-i la fel…barbatul ce are fata brazdara de incercari, corpul trudit dar puternic, visul prafuit dar viu…barbatul ce cauta in sufletul unei femei acea substanta ce lui ii lipseste pentru a forma elixirul succesului…barbatul avand mii de rani capatate-n ani de-a randu, ciobindu-si sufletul in cautarea sensului…barbatul ale caror dorinte sexulale nu urca mai presus de demnitatea sa, ingenunchind in fata unei femei nu pentru a obtine ceva ci doar pentru a oferi…barbatul ce nu cerseste mila nefiind totusi nici rigid…barbatul ce stie sa planga privindu-te in ochi…barbatul care nu spune te iubesc pentru a se afla in treaba, nu te lauda pentru pantofii tai si nici nu te ridica-n slavi pentru desteptaciunea cu care te-a inzestrat natura ci-ti simte inima, simte respiratia vietii din tine, simte samanta lui de existenta ce palpita in ceea ce esti tu dincolo de minte, dincolo de sabloanele sociale…barbatul pe care anumite femei l-ar eticheta drept badaran…barbatul ce nu se teme sa-si arate sensibilitatea, care nu seamnana deloc cu cea a unei femei sau a vre-unui spirit distrus de minte…barbatul isi arata sensibilitatea in felul sau intelegand ca masculinitatea inseamna putere la fel cum feminitatea inseamna putere, daca un barbat este feminin sau o femeie este masculina ei nu capata putere ci o pierd pentru ca ceea ce manifesta nu este integrat in natura lor…barbatul ce-si poate tine pe brate nevasta ca pe copilul sau…barbatul acesta…va fi intodeauna iubit doar de femeile care nu au uitat ce inseamna sa fii de fapt femeie….

Lectie de viata

Posted: Iulie 15, 2013 in Uncategorized

Factorii motivationali primari difera de la persoana la persoana

Un om de afacere american si-a luat o vacanta intr-un satuc mexican situat pe marginea coastei, dimineata iesi la o plimbare de-a lungul apei, la un momentdat vazu un pescar care isi tragea barca la mal, americanul il felicita pentru pestii mari aflati in barca…
-Cat timp ti-a luat sa prinzi pestii acestia? A intrebat americanul.
-Nu prea mult, raspunse pescarul.
-De ce nu ai stat sa prinzi mai multi?
-Pentru familia mea sunt de ajuns si mai raman sa si vand cativa unor cunoscuti…
-Si dupa aceea ce faci?
-Pai ma joc cu ai mei copii, apoi imi fac siesta cu nevasta iar seara iesim in sat facem un foc bem si cantam la chitara!
-Sunt un om cu o viata activa senior! 
Americanul zambi usor arogant si continua
-Domnule am masterat la Harvard si pot sa te ajut! Ar trebui sa petreci mai mult timp la pescuit procedand astfel in scurt timp iti vei lua o barca mai mare, iar in curand vei ajunge sa ai o flota de barci de pescuit.
In loc sa vinzi pestele unui intermediar ai putea sa-ti faci propria fabrica de conserve, ai controla producerea procesarea si distributia, bineinteles ca va trebui sa parasesti acest satuc si sa te muti in Mexico City apoi in Los Angeles si in cele din urma in New York pentru a-ti conduce afacerile asa cum se cuvine.
-Si cat timp ar dura asta senior?
-Pai 15,20 sau maxim 25 de ani.
-Si apoi?
Americanul zambi si spuse:
aici intervine partea buna iti vinzi actiunile companiei la licitatie apoi vei deveni milionar…
-Milionar???Si dupa toate acestea? Intreba mexicanul.
-Apoi te vei retrage si tevei muta intr-un satuc undeva pe marginea coastei, te vei juca cu, copii vei sta la siersta cu sotia vei bea bere si…

Povestire

Posted: Iulie 15, 2013 in Uncategorized

O poveste reală spune că într-un orăşel din America, trăia un om care s-a îmbogăţit din petrol. Dorind să sprijine localitatea unde s-a născut şi a crescut a făcut un gest surpriză. De Crăciun, în fiecare an, fiecare om din cei 10.000 – 15.000 de locuitori primea acasă un plic cu o sumă de bani de la prietenul nostru.

Asta s-a întâmplat an de an, un timp indelungat.

Între timp, copii omului au crescut şi a venit vremea să se ducă la facultate. Tatăl s-a gândit că poate întrerupe tradiţia cu plicurile de Crăciun pentru a le cumpăra copiilor un apartament şi a le plăti facultatea. Aşadar, în acel an… nimeni nu şi-a mai primit plicul cu bani acasă. Mai întâi au crezut că e doar o întârziere, apoi au început să se enerveze, iar după o săptămână de la Crăciun au intrat în panică. Oare nu-şi vor mai primi banii?

După o discuţie la cârciumă… încet încet tot mai mulţi locuitori s-au îndreptat către casa unde locuia cel care îi ajutase atâţia ani. Au început să vocifereze, au venit cu bannere, lozinci şi pancarte. Într-un final omul nostru iese din casă şi încearcă să le explice situaţia:

– Dragii mei, acum am doi copii mari, trebuie să îi dau la universitate, să le cumpăr o casă, să îşi continue şi ei studiile, să am grijă de viitorul lor.

La care toată gloata a răspuns în cor:

Păi tu îţi dai copii la facultate pe banii noştri?

Extorsiuni

Posted: Iulie 15, 2013 in Uncategorized

Extorsiunea harnajamentului s-a produs si astazi in mirifica si sfarsibila-mi existenta liniar de pamanteana))… Am uitat sa privesc cerul fiind atent la trotuarul plin de gheata si apa… Am uitat sa zambesc pentru ca am privit partea goala a paharului… Care dintr-o cauza inca necunoscuta de mine nu era plina… M-am enervat considerand ca mi se cuvine mai mult…nefiind capabil sa ma bucur de ceea ce am… Am vorbit dezordonat acid si sec spunand nimicuri concrete….in loc sa tac si sa ascult linistea… M-am intristat… pentru un moment am cautat fericirea in exteriorul meu…neglijand cu stoicism varianta de a o cauta in mine…. am visat dezamagirea in culori sterse…in loc sa-mi colorez existenta reala cu actiuni… Si totusi… va veni o noua zi..cu noi ganduri vorbe si actiuni… Evitand o mutra acra voi zambi… si nesperat de prost inc-odata voi simti nimicuri datatoare de stari…voi lupta in razboiul altora si voi trai pasiuni iluzionistice… Voi asculta oameni care nu stiu ce vorbesc si care-si prezinta idiotenia incontestabila cu stoicism titanic…. Pentru trei secunde-i voi judeca apoi am sa-i uit..pentru ca-mi permite religia sa nu-mi pese… Datorita acestei indeletniciri unii ma considera un ignorant sinistru fara chef de viata si destul de praf incat sa-i pese de sie-si… Ma pot angaja la politia animalelor, sa trang bani pentru sinistrati sau sa ajut betiivii sa ajunga acasa in siguranta…caci tot nu-mi va pasa de parerea expusa intr-un mod apasator de unii in fata vre-unui conducator sadic de capete organizate… Iar daca Vlad tepes doamne…ar mai exista as fi un pungas de popa la care s-ar spovedi periodic primindu-i amarul adunat din tepele ce-au sfartecat pieptul a mii de misei… m-as putea lupta si cu morile de vant daca as avea un crez al meu…sau daca as fi atat de tampit incat sa experimentez nebunia… Sau poate Napoleon as fi in vree-un sanatoriu pe undeva uitat de lume conducandu-mi iluziile catre perzania pamanteasca… Iar vre-un sobor bisericesc sa-si miste barbile in cor pentru a-l scoate pe insusi Scaraoschi din mine… Ma si poate ar iesi… doar sa se distreze si el putin sau ar ramane acolo sa-mi chinuie sufletul extenuandu-mi trupul si apoi m-ar lasa draq lui Dumnezeu…

Poveste

Posted: Iulie 15, 2013 in Uncategorized

Intr-o zi, un om bogat darui un cosulet plin cu gunoi unui sarac, asa, ca sa-si bata joc de el. 
Omul zambi si pleca tinand in mana cosuletul primit. Ajuns acasa, a inceput sa-l curete, sa-l spele si apoi l-a umplut cu cele mai frumoase flori.
S-a intors la omul bogat si-i inmana acestuia cosuletul.
Omul ramase surprins si-l intreba:
– De ce mi-ai dat atatea flori frumoase,cand eu ti-am dat numai gunoi ?
Omul sarac raspunse:
– Orice persoana daruieste ceea ce are in inima.

Nimic

Posted: Iulie 15, 2013 in Uncategorized

De multă vreme primesc şi ofer Nimic… Din experienţa observ că Nimicul ia destul de multe forme la un moment dat concretizandu-se-n Ceva! Acest ceva îşi pierde însă după o vreme contextul devenind oarecum inutil în existenţă… Odată ajuns acolo se transformă iarăşi în Nimic… În concluzie Nimicul este cea mai intensă trăire a umanităţii pentru că mereu se transformă în Ceva iar acel Ceva devine un Nimic autentic ceea ce practic era iniţial, e un fel de întoarcere la origini…

Speraţi în Nimic… sigur va deveni Ceva…
Iubiţi Nimic… sigur vă veţi trezi îndrăgostiţi…