Un drog legal numit IUBIRE

Posted: Noiembrie 1, 2016 in Uncategorized

13936-love-addict-needle-drug-1200w-tn

 

 

Acum ceva vreme (o sută de ani să zicem) oamenii nu aveau o idee clară despre ce ar putea să însemne fericirea. Și nici nu îi preocupa prea mult subiectul. Fiecare trăia așa cum putea încercând să se descurce onorabil pe nivelul său social.

 

Avansând tehnologia și noi odată cu ea. Sau, mă rog, invers, societatea noastră a ajuns să fie din ce în ce mai obsedată de ideea fericirii.

Viața este despre a fi fericit.

În viață meriți totul.

Trăiești degeaba dacă nu ești secundă de secundă într-un epic extaz.

Pornind de la această bază, omul, a început să vâneze… Începând să-și imagineze călătorii cu iahtul către ținuturi de basm, mașini scumpe, succes în toate, faimă, nemurire și… Bineînțeles povești de dragoste.

Nu toți avem libertate financiară dar absolut toți ne putem îndrăgosti. Ce emoții deosebite creează iubirea! E atât de plăcut să ai sufletul pereche lângă tine. Acel om care te poate înțelege pe deplin și care te poate accepta necondiționat.

Povești, credințe. vise.

Acum să vorbim de ceva concret. Adesea îndrăgostiții își fac responsabili partenerii de stările lor. Mă faci să sufăr! Ahhh, lângă tine sunt cel mai fericit. Etc.

Dar! Ideea de bază este că nimeni nu ne poate face să ne simțim într-un anume fel, nimeni nu ne poate băga pe gât o stare dacă ea nu există deja în interiorul nostru. Astfel, persoanele pe care le întâlnim activează o parte a ceea ce suntem, negativă sau pozitivă.

Atunci când apare o persoană specială sau în compania căreia ne simțim bine, din această fuziune se realizează o activare a frumosului din noi. Elevarea noastră, rafinamentul, finețea, compasiunea, grija, empatia, sunt niște emoții calde și primitoare.

Intelectul nostru care, în lipsă de ocupație, survolează zona, creează un atașament mental, lipind stările de imaginea persoanei. Iar asta înseamnă că doar acea persoană ne poate oferi iubirea… Acest cumul de stări atât de plăcute.

Problema este că partenerul nu este capabil tot timpul să activeze în celalalt aceste stări, pentru simplul fapt că suntem oameni iar stările vin și pleacă. În timp partenerii devin dependenți de senzația iubirii și vor o doză cât mai mare, acest proces trimițându-i spre auto-conservare… Adică fiecare oferind tot mai puțin și cerând tot mai mult.

Am nevoie de tine.

Nu pot trăi fără tine.

De ce mă faci să plâng?

Tu nu mă mai iubești!

Acestea sunt testimonialele sevrajului din cauza iubirii. Partenerul nu mai poate pricepe că este nevoie de reciprocitate, de deschidere, de o linie intermitentă a relației și nu o sufocare permanentă.

Iubind doar intelectual, individul se simte blocat între frică și neacceptare. Frica de a pierde acel om, singurul de pe pământ în prezența căruia s-a simțit atât de bine și neacceptarea că nu mai este ceea ce a fost iar dacă nu mai este înseamnă că nu mai are rost.

Atașamentul emoțional nu ne permite să explorăm și alte zone ale vieții care ne pot conduce către iubire. Omul atașat de propriile sale emoții care la rândul lor sunt atașate de o imagine a ceea ce a fost pentru o anumită perioadă de timp ”iubitul, infinitul” etc.  se vede pus în fața dezastrului, a morții unei identități.

Acest fapt este destul de greu de acceptat de către intelect. Astfel, corpul declanșează o combinație chimică de ardere a acelor emoții murdărite declanșând suferința.

Unii lasă suferința și trec mai departe. alții o întrețin toată viața.

Da, așa este, existența noastră este despre alegeri.

Și totuși, se poate și mai bine. Putem înțelege că iubirea nu este ceva numai de competența divinității și  putem aborda acest subiect destul de lejer. Putem vedea ce este în spatele mecanismului și cum funcționează, evitând să ne mai comportăm ca niște drogați în sevraj fiindcă, deh, merităm să fim fericiți și vrem să obținem starea cu orice preț.

Frumosul poate fi prezent în viața noastră dacă ne vom educa să obținem, în primul rând singuri, doza de iubire.

Uneori devine greu fiindcă simpla noastră prezență în viața unor oameni îi va face pe aceștia să creeze un set de așteptări și apoi să ni  le spargă în cap.

Nu trebuie să îți placă ploaia, ce trebuie să faci este să înțelegi rostul ei.

Dependența este dușmanul autenticului. Un bețiv nu va savura un vin fin, nici măcar nu îl va recunoaște ca fiind de calitate superioară, se va grăbi să îl dea pe gât așteptând nerăbdător efectul.

Un suflet flămând acceptă orice. Un bărbat care nu  a avut pe nimeni o perioadă lungă de timp se va năpusti asupra femeii de lângă el și în cinci minute partida s-a terminat. Ce folos au avut toate astea?

O ființă capabilă de o așa înaltă elevare cum este omul, se va năpusti habotnic asupra unui castron cu cea mai proastă ciorbă din lume dacă nu a mâncat de cel puțin cinci zile.

Ceea ce vreau să spun este că trebuie să avem grijă de noi înșine, trebuie să ne oferim strictul necesar de care avem nevoie pe toate planurile existenței, fizic, intelectual, emoțional și energetic. Facem toate acestea pentru a nu activa acea parte animalică care rezidă în noi.

Dependența distruge tot ceea ce a fost creat.

 

Gânduri bune simpaticilor! 🙂

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s