Neantul numit ”viață”

Posted: Decembrie 5, 2016 in Uncategorized

4863bdea-4931-4107-b935-2654433fad79

 

Uneori lucrurile se întâmplă simplu, alteori tragi de ele simțindu-te blocat în neantul acesta amestecat numit viață.

Dar toate acestea nu pot fi decât percepții… Sunt culorile informațiilor pe care le chemi și pe care ți le asumi, conștient de asta sau nu.
Se întâmplă ca uneori, în urma unui eșec, să te pui ghemotoc și să urli în tine… Să dărâmi din interior tot ceea ce ai construit… Acele gânduri aflate în mișcare prin corpul tău te sfâșie, te demontează și mai ucid încă o versiune a ta.
Într-un final se face liniște.

Cine sunt?

Ce vreau?

De ce mi se întâmplă toate acestea?

Unde greșesc?

Unde este omenia?

Unde este Dumnezeu?

Unde este iubirea între oameni?
Aceste întrebări își fac apariția pe pereții temniței în care te afli. Acele litere de foc te cufundă în nisipul mișcător pe care te-ai așezat. Îți îngreunează respirația făcându-ți tatuaje dureroase pe suflet.
Lumea în care te afli nu este a ta. Dar… Ai contribuit la crearea ei. Mintea ta te-a folosit, te-a închis în interiorul programelor ei. Se oprește de fiecare dată înainte de a te distruge…

Într-o zi vei crea o nouă identitate pe care tu o vei numi ”EU”, nefiind conștient că acel ”EU” este doar o hologramă, că nimic autentic nu sălășluiește sub această mască.
Vei avea opinii, vei percepe într-un anumit fel viața, vei ține de realizările tale și vei trăi asa o vreme… Până când va veni timpul unei alte zile să te îngenuncheze… O vei lua de la un alt capăt, dezamăgit, trist, obosit… Nu vei mai avea putere să zâmbești. Nu vei mai avea loc în inimă.

Asta este tot ce poate face viața?

Capcana care te trage în iluzie este dependența de emoțiile tale. Mereu vrei să simți și mereu ceea ce te face să simți un pic, lasă să se înțeleagă că se poate mai mult… Atunci, precum brațele brave ale unui luptător, te năpustești asupra puzderiei de stări.
La început se simt plăcut dar în timp te obosesc și mai ales te obosește această inconstanță caracteristică polarității.

Binele se transformă în rău.

Prietenul în dușman.

Iubirea în ură…

Albul în negru și tot așa.
Cât tribut pentru niște stări! Închisoarea minții nu te va învăța cum să simți autentic, frumos, deschis, fără așteptări, fără dorința permanentă de a modela într-un anumit fel realitatea existentă.
Iubirile vor fi amare. Prieteniile trecătoare… Iar tu? Tu vei visa la ceea ce a fost.
Ce poate fi mai crunt decât să trăiești într-o lume a infinitelor posibilități fără a le putea vedea?

Ce rost mai are o nouă zi dacă tu nu ești capabil să o vezi?

Ce poate face Frumosul într-o lume în care nu este recunoscut de nimeni?

Ce rost mai are ființa de lumină care de fapt ești când tu o îngropi în fiecare zi?
Toți am făcut asta la un moment dat. Există un astăzi care promite un mâine. Un mâine care poate să nu vină niciodată… De aceea este foarte important să facem ceea ce avem de făcut raportat la nivelul  existenței pe care o ducem.

 

Cel ce caută și este sincer cu el însuși va găsi răspunsurile la întrebările sale.

Gânduri bune!

By Alin C.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s