Atingerea plăcuta a iubirii

Posted: Decembrie 8, 2016 in Uncategorized

50043213-4c5d-4905-b29e-511d7afa8745.png

 

Oamenii vorbesc des despre iubire. Unii spun că înseamnă una, alții alta. Asta în funcție de experiențele exterioare avute. Cert este că cei care iubesc nu se grăbesc să analizeze ceea ce simt fiindcă sunt exaltați de acea stare. Despre nefericire nu putem spune același lucru fiindcă ea dă senzația unei contemplări profunde a unor fapte nefericite, contemplări care destul de des au menirea să ne ducă acolo unde duc majoritatea drumurilor, spre nicăieri. 🙂

Dacă e să vorbim concret, noi experimentăm iubirea sub forma unui sentiment, o stare plăcută care ne face să plutim și să vedem floricele roz sau să ne înduișăm de drag și dor, asta în funcție de tipul iubirii pe care îl experimentăm.

 

Acest sentiment ne umple cu energie și oferă un oarecare plus de calitate vieții pe care o trăim. Este plăcut să zâmbești datorită cuiva, să te simți ocrotit când ești nesigur și dezorientat, să simți că este cineva căruia îi pasă… Este plăcut să fii lângă cei pe care îi iubești indiferent de natura condițiilor exterioare.

Funcționăm mai bine atunci când avem parte de iubire în viața noastră. Nu mai suntem atât de rigizi și încordați, nu mai dorim câștigul numai de partea noastră, devenim mai toleranți. etc.

Este o poveste despre iubire pe care vreau să o împărtășesc cu voi, care are menirea de a deschide în sufletele tuturor portalul către infinita lume care este iubirea…

 

Era odată o insulă unde trăiau toate sentimentele umane:

Buna Dispoziţie,

Tristeţea,

Înţelepciunea,

Iubirea şi altele.
Într-o zi sentimentele au aflat că insula se va scufunda în curând, aşa că şi-au pregătit navele şi au plecat. Doar Iubirea a rămas până în ultimul moment. Când insula a început să se scufunde, Iubirea a hotărât să ceară ajutor.
Bogăţia a trecut pe lângă Iubire într-o barcă luxoasă şi Iubirea i-a zis:
– Bogăţie, mă poţi lua cu tine?
– Nu te pot lua, căci am mult aur şi argint în barca mea şi nu mai am loc pentru tine.
Atunci Iubirea i-a cerut ajutorul Orgoliului, care tocmai trecea pe acolo:
– Orgoliu, te rog, mă poţi lua cu tine?
– Nu te pot ajuta, Iubire, aici e totul perfect mi-ai putea întina nava.
Iubirea a rugat mai apoi Tristeţea, care trecea pe lângă ea:
– Tristeţe, te rog, lasă-mă să vin cu tine!
– Oh, Iubire, sunt atât de tristă încât simt nevoia să stau singură…
Chiar şi Buna Dispoziţie a trecut pe lângă Iubire, dar era atât de mulţumită încât nu a auzit că o strigă.
Dintr-o dată o voce a strigat:
– Vino, Iubire, te iau cu mine!
Era un bătrân cel care vorbise. Iubirea s-a simţit atât de recunoscătoare şi plină de bucurie încât a uitat să îl întrebe pe bătrân cum îl cheamă. Când au ajuns pe ţărm, bătrânul a plecat.
Iubirea şi-a dat seama cât de mult îi datora şi a întrebat Cunoaşterea:
– Cunoaştere, îmi poţi spune cine m-a ajutat?
– Era Timpul… Răspunse aceasta.
– Timpul? Întrebă Iubirea, dar de ce tocmai Timpul m-a ajutat?
Cunoaşterea, plină de înţelepciune, i-a răspuns:
– Pentru că numai Timpul e capabil să înţeleagă cât de importantă e Iubirea..

Gânduri bune! 🙂

 

 

E

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s