Arhivă pentru Aprilie, 2017

Lumile în care trăim

Posted: Aprilie 24, 2017 in Uncategorized

IMG_0236

 

Omul, la baza ființei sale trăiește simultan în două lumi.

Pe de oparte este lumea sa interioară… Ceea ce gândește, ceea ce simte și atitudinile pe care le ia.

Pe de cealaltă parte este lumea exterioară care cuprinde alți oameni, lucruri și evenimente.

Succesul și eșecul sunt setate de lumea noastră interioară. De credințele și de viziunea noastră asupra vieții.

Capcana este că noi frecvent interacționăm cu lumea exterioară, care ne impune modele de viață, rotmuri, tendințe, mode, teorii despre succes și eșec și altele.

Acestea fiind zise, noi reacționăm la ceea ce se întâmplă în afara noastră, modificând mereu interiorul în funcție de oameni, lucruri sau evenimente… Oameni  sau lucruri ce ne-au făcut fericiți sau să suferim. Experiențe care ne-au impus tipare, trăgând concluzii despre adevăr, etc.

Mulți oameni susțin cu tărie că ei sunt ceea ce experiențele lor i-au făcut să fie… Sau: cum mă tratezi așa am să te tratez… Din cauza că lumea exterioară e în continuă mișcare e foarte dificil ca cei care trăiesc astfel să nu intre în ceață.

Ba vor una, ba vor alta. Când ajung să aibă ceea ce credeau că îi va face fericiți realizează că n-a meritat efortul, ba mai mult, acum lumea exterioară și-a scimbat valorile și individul în cauză pare a nu mai fi suficient.

Trăind în acest tumult, realitatea majorității oamenilor pe care îi întâlnim pare a fi una negativă, violentă, tristă, dezamăgită, cu câteva culori vii aduse de nostalgice amintiri, ce prezintă o mână de oameni care erau altfel… Sau, mă rog, păreau a fi.

 

Acesta este principalul proces prin care oamenii cedează puterea lor personală. Reacția la tot ceea ce este exterior va împiedica cu desăvârșire crearea unei realități constructive.

Dacă ceea ce gândești, șimți și faci este inspirat din afara ta e imposibil să servească adevăratei tale meniri.

E imposibil să te raportezi corect la propria ta viață. La propriul tău bine. Astfel, setat fiind așa lucrezi într-o fabrică ce produce sticle dar ele vor rămâne goale. Observi cât plastic gol este în lumea asta? –Folosesc acest termen drept metafpră– E plin de oameni care sesizează superficialitatea acestei lumi, o critică și apoi se întorc la treabă, completând încă o parte a golului, tot cu ceva gol.

 

Cu cât te concentrezi mai mult pe ceva cu atât mai mult vei susține creația acelui ceva și te vei alege și tu cu o parte.

 

Ce vrem cu adevărat? Nu, nu ce ne spune cineva că e corect, just, moral, frumos, nobil, etc. Ce e în noi? Hai să închidem ochii și să ne relaxăm ținând această întrebare în minte.

Ce simțim? Ce e dincolo de ceea ce se vede?

Ce atitudine ar fi corectă pentru noi? Ce sentimente ar fi utile? Invidia, ura, gelozia. Poate iubirea, compasiunea, generozitatea…

 

Odată ce nu vom mai reacționa la lumea exterioară încercând să i ne aliniem, vom găsi în noi puterea să facem și ceea ce vrem. 🙂

 

Gânduri bune. 🙂

Anunțuri

Iluzie vs. Adevăr

Posted: Aprilie 20, 2017 in Uncategorized

dusevni_mir

 

A trăi în minciună, spune sugestiv, că totuși trăiești. Adică iluzia pe care tocmai ți-ai procurat-o se simte, deocamdată, bine.

Apoi, deodată, vraja dispare și o parte a adevărului personal, aflat în context (adevărurile personale fac întodeauna obiectul unui context) se relevă pe sine. Condițiile acestei apariții contează mai puțin… Cert este că iluzia devine transparentă și apare durerea. Astfel, adevărul începe să-ți cresteze ”pielea” și de amorul iluziei, împins de durere ți-ai dori ca iluzia să persiste…

Așa îți imbrățișezi trădătorul, adulmeci acel ”iartă-mă” și dai adevărul cu var sperând să constrasteze iluzia cât mai bine. Această acțiune nu îl implică pe celălalt prea mult, este interprinsă doar de dragul iluziei… Ai spus: te iert dar n-ai iertat, ci ai băgat sub preș gunoiul doar, doar s-o mai prelungi o zi… Ideea aia cu: mâine mă las de fumat, da azi, fumez, că-mi place!

Mai sunt momente când iluzia se risipește deodată. E ca atunci când ai jaluzelele trase și în casă e întuneric… Asta nici măcar adevăr personal nu poate fi deoarece trăiești un timp iar acel timp manifestă în acel moment lumina. Ei bine, în casă e întuneric și deodată cad jalizelele și toată lumina blocată de ele se revarsă peste tine… Cruntul adevăr te nimicește…

Dacă partenerul este reținut, supărat, fără chef… Iluzia devine transparentă și pot apărea părți din adevăr… Dar faptul este destul de abstract. Oare mă mai iubește?…

Dar dacă îți găsești mult iubitul partener în pat cu altcineva, ei bine, totul devine clar… Nu mai ai nevoie de această întrebare… Jaluzelele cad și lumina intră, răspunzând la o parte din întrebari….

Nici o iluzie nu mai poate umbri durerea… Din întuneric ai nimerit cu ochii exact în lumină și ochii încep să doară îngrozitor, bașca, nici nu vezi nimic…

Durerea vine ca o consecință a relevării adevărului personal. Reprezintă ieșirea lui de sub robia confortabilei iluzii. Acum vezi clar ceea ce este și este, exact ceea ce nu ți-ai dori să fie.

Aici situația se bifurcă indicând două drumuri: unul este izolarea și crearea unor alte iluzii făurite din frânturile adevărului personal… ”Oamenii sunt răi, femeile e curve și bărbații e porci”. Știi tu, din astea! Adevărurile personale nu țin cont decât de experiențele individului în cauză care trage concluzii și a învățat că dispersarea unei iluzii poate fi dureroasă așa că, în loc să se trezească construiește alte iluzii fiindu-i frică în același timp să nu cumva să mai trăiască așa ceva… Ei bine, paradoxurile acestea sunt întâlnite în camera obscură cu jaluzelele trase pe timp de zi…

 

Al doilea drum se materializează prin realizarea faptului că pe lângă adevărul personal mai există un adevăr, care este mai presus și care este guvernat de legi. Dacă sari de la etajul zece te zdrobești, dacă urăști te nimicești de fapt pe tine. Înveți legile… Cauză și efect, etc. s.a.m.d.

Înveți că pe de o parte creezi conștient evenimente, pe de alta inconștient, plus că ar mai exista și un soi de impredictibilitate… Pur și simplu datele matematice se tot schimbă și la un moment dat te poți afla în unghiul nepotrivit și nu ca o consecință karmică, așa cum ar susține unii, ci pur și simplu că ești predispus implicit la evenimente neașteptate create de altcineva, pentru simplul fapt că te afli viu pe dimensiunea asta.

 

În primă fază elementele acestui adevăr te încântă, te fascinează ca mai pe urmă să înceapă a te dezgusta, că exact atunci când credeai că ai priceput te-ai impotmolit în ceață…

Cu cât te ridici mai sus elementele de sub tine devin mai mici, ca la un moment dat să dispară.

De sus, pământul, cu așezările sale, se vede splendid… După o anumită perioadă ajungi în nori, unde nu mai vezi nimic, mai apoi te ridici și tot ce se vede sunt norii prin care ai trecut, doar că acum ești pe partea cealaltă, mai apoi te trezești în cosmos iar planeta se vede destul de mică… Ceea ce era atât de fascinant se pierde în zare și nu-ți mai pare a fi mare chestie, odată ce începi să pășești pe alte planete.

Problema este că nouă, atunci când zburăm prea sus și casele încep să se micșoreze, ni se face frică și vrem înapoi. Astfel, chiar și cei care au ieșit din sfera iluziei și adevărului personal, sunt tentați să le păstreze pe ambele… Revenind într-un soi de lume a visului.

Primele două planuri: iluzia și adevărul personal se pot experimenta mental… Îți poți doar imagina că ți se va întâmpla ceva și deja te cuprinde teama sau excitația… Planul al treilea, cel al adevărului poate fi intelectualizat până la înțelegerea legilor sale, apoi el nu mai poate fi cuprins de puncte geografice sau diverse definiții pe care mintea noastră, această acumulare de informații, ar fi tentată să i le ofere… Fiecare va experimenta pentru sine, căci este un proces individual.

 

Gânduri bune, simpaticilor!

Alin C.