Iluzie vs. Adevăr

Posted: Aprilie 20, 2017 in Uncategorized

dusevni_mir

 

A trăi în minciună, spune sugestiv, că totuși trăiești. Adică iluzia pe care tocmai ți-ai procurat-o se simte, deocamdată, bine.

Apoi, deodată, vraja dispare și o parte a adevărului personal, aflat în context (adevărurile personale fac întodeauna obiectul unui context) se relevă pe sine. Condițiile acestei apariții contează mai puțin… Cert este că iluzia devine transparentă și apare durerea. Astfel, adevărul începe să-ți cresteze ”pielea” și de amorul iluziei, împins de durere ți-ai dori ca iluzia să persiste…

Așa îți imbrățișezi trădătorul, adulmeci acel ”iartă-mă” și dai adevărul cu var sperând să constrasteze iluzia cât mai bine. Această acțiune nu îl implică pe celălalt prea mult, este interprinsă doar de dragul iluziei… Ai spus: te iert dar n-ai iertat, ci ai băgat sub preș gunoiul doar, doar s-o mai prelungi o zi… Ideea aia cu: mâine mă las de fumat, da azi, fumez, că-mi place!

Mai sunt momente când iluzia se risipește deodată. E ca atunci când ai jaluzelele trase și în casă e întuneric… Asta nici măcar adevăr personal nu poate fi deoarece trăiești un timp iar acel timp manifestă în acel moment lumina. Ei bine, în casă e întuneric și deodată cad jalizelele și toată lumina blocată de ele se revarsă peste tine… Cruntul adevăr te nimicește…

Dacă partenerul este reținut, supărat, fără chef… Iluzia devine transparentă și pot apărea părți din adevăr… Dar faptul este destul de abstract. Oare mă mai iubește?…

Dar dacă îți găsești mult iubitul partener în pat cu altcineva, ei bine, totul devine clar… Nu mai ai nevoie de această întrebare… Jaluzelele cad și lumina intră, răspunzând la o parte din întrebari….

Nici o iluzie nu mai poate umbri durerea… Din întuneric ai nimerit cu ochii exact în lumină și ochii încep să doară îngrozitor, bașca, nici nu vezi nimic…

Durerea vine ca o consecință a relevării adevărului personal. Reprezintă ieșirea lui de sub robia confortabilei iluzii. Acum vezi clar ceea ce este și este, exact ceea ce nu ți-ai dori să fie.

Aici situația se bifurcă indicând două drumuri: unul este izolarea și crearea unor alte iluzii făurite din frânturile adevărului personal… ”Oamenii sunt răi, femeile e curve și bărbații e porci”. Știi tu, din astea! Adevărurile personale nu țin cont decât de experiențele individului în cauză care trage concluzii și a învățat că dispersarea unei iluzii poate fi dureroasă așa că, în loc să se trezească construiește alte iluzii fiindu-i frică în același timp să nu cumva să mai trăiască așa ceva… Ei bine, paradoxurile acestea sunt întâlnite în camera obscură cu jaluzelele trase pe timp de zi…

 

Al doilea drum se materializează prin realizarea faptului că pe lângă adevărul personal mai există un adevăr, care este mai presus și care este guvernat de legi. Dacă sari de la etajul zece te zdrobești, dacă urăști te nimicești de fapt pe tine. Înveți legile… Cauză și efect, etc. s.a.m.d.

Înveți că pe de o parte creezi conștient evenimente, pe de alta inconștient, plus că ar mai exista și un soi de impredictibilitate… Pur și simplu datele matematice se tot schimbă și la un moment dat te poți afla în unghiul nepotrivit și nu ca o consecință karmică, așa cum ar susține unii, ci pur și simplu că ești predispus implicit la evenimente neașteptate create de altcineva, pentru simplul fapt că te afli viu pe dimensiunea asta.

 

În primă fază elementele acestui adevăr te încântă, te fascinează ca mai pe urmă să înceapă a te dezgusta, că exact atunci când credeai că ai priceput te-ai impotmolit în ceață…

Cu cât te ridici mai sus elementele de sub tine devin mai mici, ca la un moment dat să dispară.

De sus, pământul, cu așezările sale, se vede splendid… După o anumită perioadă ajungi în nori, unde nu mai vezi nimic, mai apoi te ridici și tot ce se vede sunt norii prin care ai trecut, doar că acum ești pe partea cealaltă, mai apoi te trezești în cosmos iar planeta se vede destul de mică… Ceea ce era atât de fascinant se pierde în zare și nu-ți mai pare a fi mare chestie, odată ce începi să pășești pe alte planete.

Problema este că nouă, atunci când zburăm prea sus și casele încep să se micșoreze, ni se face frică și vrem înapoi. Astfel, chiar și cei care au ieșit din sfera iluziei și adevărului personal, sunt tentați să le păstreze pe ambele… Revenind într-un soi de lume a visului.

Primele două planuri: iluzia și adevărul personal se pot experimenta mental… Îți poți doar imagina că ți se va întâmpla ceva și deja te cuprinde teama sau excitația… Planul al treilea, cel al adevărului poate fi intelectualizat până la înțelegerea legilor sale, apoi el nu mai poate fi cuprins de puncte geografice sau diverse definiții pe care mintea noastră, această acumulare de informații, ar fi tentată să i le ofere… Fiecare va experimenta pentru sine, căci este un proces individual.

 

Gânduri bune, simpaticilor!

Alin C.

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s