Archive for the ‘Uncategorized’ Category

Lumile în care trăim

Posted: Aprilie 24, 2017 in Uncategorized

IMG_0236

 

Omul, la baza ființei sale trăiește simultan în două lumi.

Pe de oparte este lumea sa interioară… Ceea ce gândește, ceea ce simte și atitudinile pe care le ia.

Pe de cealaltă parte este lumea exterioară care cuprinde alți oameni, lucruri și evenimente.

Succesul și eșecul sunt setate de lumea noastră interioară. De credințele și de viziunea noastră asupra vieții.

Capcana este că noi frecvent interacționăm cu lumea exterioară, care ne impune modele de viață, rotmuri, tendințe, mode, teorii despre succes și eșec și altele.

Acestea fiind zise, noi reacționăm la ceea ce se întâmplă în afara noastră, modificând mereu interiorul în funcție de oameni, lucruri sau evenimente… Oameni  sau lucruri ce ne-au făcut fericiți sau să suferim. Experiențe care ne-au impus tipare, trăgând concluzii despre adevăr, etc.

Mulți oameni susțin cu tărie că ei sunt ceea ce experiențele lor i-au făcut să fie… Sau: cum mă tratezi așa am să te tratez… Din cauza că lumea exterioară e în continuă mișcare e foarte dificil ca cei care trăiesc astfel să nu intre în ceață.

Ba vor una, ba vor alta. Când ajung să aibă ceea ce credeau că îi va face fericiți realizează că n-a meritat efortul, ba mai mult, acum lumea exterioară și-a scimbat valorile și individul în cauză pare a nu mai fi suficient.

Trăind în acest tumult, realitatea majorității oamenilor pe care îi întâlnim pare a fi una negativă, violentă, tristă, dezamăgită, cu câteva culori vii aduse de nostalgice amintiri, ce prezintă o mână de oameni care erau altfel… Sau, mă rog, păreau a fi.

 

Acesta este principalul proces prin care oamenii cedează puterea lor personală. Reacția la tot ceea ce este exterior va împiedica cu desăvârșire crearea unei realități constructive.

Dacă ceea ce gândești, șimți și faci este inspirat din afara ta e imposibil să servească adevăratei tale meniri.

E imposibil să te raportezi corect la propria ta viață. La propriul tău bine. Astfel, setat fiind așa lucrezi într-o fabrică ce produce sticle dar ele vor rămâne goale. Observi cât plastic gol este în lumea asta? –Folosesc acest termen drept metafpră– E plin de oameni care sesizează superficialitatea acestei lumi, o critică și apoi se întorc la treabă, completând încă o parte a golului, tot cu ceva gol.

 

Cu cât te concentrezi mai mult pe ceva cu atât mai mult vei susține creația acelui ceva și te vei alege și tu cu o parte.

 

Ce vrem cu adevărat? Nu, nu ce ne spune cineva că e corect, just, moral, frumos, nobil, etc. Ce e în noi? Hai să închidem ochii și să ne relaxăm ținând această întrebare în minte.

Ce simțim? Ce e dincolo de ceea ce se vede?

Ce atitudine ar fi corectă pentru noi? Ce sentimente ar fi utile? Invidia, ura, gelozia. Poate iubirea, compasiunea, generozitatea…

 

Odată ce nu vom mai reacționa la lumea exterioară încercând să i ne aliniem, vom găsi în noi puterea să facem și ceea ce vrem. 🙂

 

Gânduri bune. 🙂

Anunțuri

Iluzie vs. Adevăr

Posted: Aprilie 20, 2017 in Uncategorized

dusevni_mir

 

A trăi în minciună, spune sugestiv, că totuși trăiești. Adică iluzia pe care tocmai ți-ai procurat-o se simte, deocamdată, bine.

Apoi, deodată, vraja dispare și o parte a adevărului personal, aflat în context (adevărurile personale fac întodeauna obiectul unui context) se relevă pe sine. Condițiile acestei apariții contează mai puțin… Cert este că iluzia devine transparentă și apare durerea. Astfel, adevărul începe să-ți cresteze ”pielea” și de amorul iluziei, împins de durere ți-ai dori ca iluzia să persiste…

Așa îți imbrățișezi trădătorul, adulmeci acel ”iartă-mă” și dai adevărul cu var sperând să constrasteze iluzia cât mai bine. Această acțiune nu îl implică pe celălalt prea mult, este interprinsă doar de dragul iluziei… Ai spus: te iert dar n-ai iertat, ci ai băgat sub preș gunoiul doar, doar s-o mai prelungi o zi… Ideea aia cu: mâine mă las de fumat, da azi, fumez, că-mi place!

Mai sunt momente când iluzia se risipește deodată. E ca atunci când ai jaluzelele trase și în casă e întuneric… Asta nici măcar adevăr personal nu poate fi deoarece trăiești un timp iar acel timp manifestă în acel moment lumina. Ei bine, în casă e întuneric și deodată cad jalizelele și toată lumina blocată de ele se revarsă peste tine… Cruntul adevăr te nimicește…

Dacă partenerul este reținut, supărat, fără chef… Iluzia devine transparentă și pot apărea părți din adevăr… Dar faptul este destul de abstract. Oare mă mai iubește?…

Dar dacă îți găsești mult iubitul partener în pat cu altcineva, ei bine, totul devine clar… Nu mai ai nevoie de această întrebare… Jaluzelele cad și lumina intră, răspunzând la o parte din întrebari….

Nici o iluzie nu mai poate umbri durerea… Din întuneric ai nimerit cu ochii exact în lumină și ochii încep să doară îngrozitor, bașca, nici nu vezi nimic…

Durerea vine ca o consecință a relevării adevărului personal. Reprezintă ieșirea lui de sub robia confortabilei iluzii. Acum vezi clar ceea ce este și este, exact ceea ce nu ți-ai dori să fie.

Aici situația se bifurcă indicând două drumuri: unul este izolarea și crearea unor alte iluzii făurite din frânturile adevărului personal… ”Oamenii sunt răi, femeile e curve și bărbații e porci”. Știi tu, din astea! Adevărurile personale nu țin cont decât de experiențele individului în cauză care trage concluzii și a învățat că dispersarea unei iluzii poate fi dureroasă așa că, în loc să se trezească construiește alte iluzii fiindu-i frică în același timp să nu cumva să mai trăiască așa ceva… Ei bine, paradoxurile acestea sunt întâlnite în camera obscură cu jaluzelele trase pe timp de zi…

 

Al doilea drum se materializează prin realizarea faptului că pe lângă adevărul personal mai există un adevăr, care este mai presus și care este guvernat de legi. Dacă sari de la etajul zece te zdrobești, dacă urăști te nimicești de fapt pe tine. Înveți legile… Cauză și efect, etc. s.a.m.d.

Înveți că pe de o parte creezi conștient evenimente, pe de alta inconștient, plus că ar mai exista și un soi de impredictibilitate… Pur și simplu datele matematice se tot schimbă și la un moment dat te poți afla în unghiul nepotrivit și nu ca o consecință karmică, așa cum ar susține unii, ci pur și simplu că ești predispus implicit la evenimente neașteptate create de altcineva, pentru simplul fapt că te afli viu pe dimensiunea asta.

 

În primă fază elementele acestui adevăr te încântă, te fascinează ca mai pe urmă să înceapă a te dezgusta, că exact atunci când credeai că ai priceput te-ai impotmolit în ceață…

Cu cât te ridici mai sus elementele de sub tine devin mai mici, ca la un moment dat să dispară.

De sus, pământul, cu așezările sale, se vede splendid… După o anumită perioadă ajungi în nori, unde nu mai vezi nimic, mai apoi te ridici și tot ce se vede sunt norii prin care ai trecut, doar că acum ești pe partea cealaltă, mai apoi te trezești în cosmos iar planeta se vede destul de mică… Ceea ce era atât de fascinant se pierde în zare și nu-ți mai pare a fi mare chestie, odată ce începi să pășești pe alte planete.

Problema este că nouă, atunci când zburăm prea sus și casele încep să se micșoreze, ni se face frică și vrem înapoi. Astfel, chiar și cei care au ieșit din sfera iluziei și adevărului personal, sunt tentați să le păstreze pe ambele… Revenind într-un soi de lume a visului.

Primele două planuri: iluzia și adevărul personal se pot experimenta mental… Îți poți doar imagina că ți se va întâmpla ceva și deja te cuprinde teama sau excitația… Planul al treilea, cel al adevărului poate fi intelectualizat până la înțelegerea legilor sale, apoi el nu mai poate fi cuprins de puncte geografice sau diverse definiții pe care mintea noastră, această acumulare de informații, ar fi tentată să i le ofere… Fiecare va experimenta pentru sine, căci este un proces individual.

 

Gânduri bune, simpaticilor!

Alin C.

 

Perioada pe care o traversăm astăzi, este fără îndoială, o perioadă controversată, o perioadă de trezire a umanitătii după o lungă vreme de hibernare.
Fapt care ne face, deseori, confuzi și indeciși… Deseori se întâmplă ca noi să fim niște fani înrăiți ai istoriei, proiectând-o în prezentul și viitorul nostru iar evenimentele prezente și viitoare, în esență, sunt de o asemănare izbitoare cu ”vechiul”.

– Ai iubit? Ai fost dezamăgit.

– Ai câștigat o sumă mai mare de bani? Hop, ai cheltuit-o aiurea.

– Ai făcut un bine? Binele ți-a fost răsplătit cu un rău.

– Ai intrat într-o relație  și merge totul bine? Merge, da” te-ai plictisit, că parcă nu mai era ce a fost.

– Ai găsit un job bine plătit? Da dar nu îți place, ba chiar îl detești.

– Timp de un an îți pregătești concediu. În sfârșit ai ajuns… După o săptămână vrei înapoi la job. Și au mai rămas tocmai trei… Pffff

Ok! Ai prins ideea. Cumva în linii mari (iar liniile mari sunt cele care contează indiferent ce ar spune amicul tău frustrat despre mărime) tindem să trăim iar și iar același fel de viață. Așa că, acestea fiind datele, ne distragem de la stările străvezii apelând la plăcerile vieții. O țigară, o cola, un wisiki, o bere nevinovată. discuții inutil de contradictorii pe Facebook, unii privilegiați mai prind pe centrare și câte o partidă de sex, ehe!

Una peste alta anii trec iar acel ”mâine” de când noi vom mânca sănătos, vom merge la sală, vom face mai mulți bani, vom citi mai mult, ne vom apuca de meditat, parcă nu mai vine… Păi are și motive. Când eram puști, să zic vreo 10 ani,  am intrat într-un bar-mixt ce se afla într-o gară pe care o patrona unchiul meu CFR-ist . Deasupra barului scria: astăzi nu dăm pe datorie, veniți mâine. Ce idiot, m-am gândit, dacă tot dă pe datorie, de ce nu și azi? A doua zi când m-am dus când m-am dus să-mi iau acadeaua preferată am constatat cu surprindere (tot la fel de surprins am fost și atunci când am crescut și am aflat că trebuie să mă duc la muncă) faptul că mâinele de ieri era azi! Și afișul trona nestingherit deasupra barului…

Eu nu prea cunosc pe nimeni care s-a trezit  mâine. Așa că singurul imbold care ar putea conta trebuie să se nască astăzi.

Pentru a nu mai repeta aceleași lucruri este necesar să facem alte alegeri. Sunt momente în viață, perioade, clipe, spune-le cum vrei, în care e atâta dezordine în jur încât nu știm pur și simplu de unde să începem. Dar, orice problemă vine cu o soluție atâta timp cât știi formula și o aplici corespunzător…

Algoritmul ar fi acesta:

Problema

Formula

Soluția

Aplicarea soluției

Sunt sigur că ai auzit des că dacă vrei ceva trebuie să știi exact ce vrei. Oricât de aiurea ți-ar părea acest fapt, e adevărat! Deseori oamenii nu știu ce vor, ei vor ceea ce le spun alții că vor și apoi obțin ceea ce le-au spus alții că vor și hop! Nefericire.

Scenariu? Păi: învață bine, că o să crești mare și ai nevoie de un job bun pentru a-ți întreține familia. Simplificat, găsește pe cineva, căsătorește-te, muncește pentru alții, fă un copil… Ok, faci toate astea și constați că nu e așa roz, că de fapt locul de muncă nu îți pune în valoare creativitatea, partenerul nu mai e ceea ce era, sentimentele s-au transformat din creasta Everestului în plaja de la Mamaia, sunt atât de plate acum că abia le mai observi. Și te trezești, vrând-nevrând (mai mult nevrând) cu următoarea întrebarea: bă da io ce vreau?

Așa începe prima întrebare din cadrul celor trei. Scrie undeva ce fel de viață ai vrea să duci, ce îți place să faci, ce anume te atrage.

– Întrebarea numarul 1: Ce vreau să fiu sau să obțin.

– Întrebarea numarul 2: De ce?

– Întrebarea numarul 3: Cum?

Bun, de ce sunt întrebările în ordinea asta? Păi dacă nu știi de ce vrei ceea ce vrei, nu vei avea constanță în acțiune. Mulți oameni găsesc un răspuns evaziv la întrebarea ce vreau, dar apoi pun întrebarea cum? Dacă la momentul acela nu găsesc nici o metodă plauzibilă care să ateste faptul că se poate, renunță. De aceea este foarte important să știi de ce vrei să faci ceea ce vrei să faci. Ce anume te animă, ce te pune în mișcare, etc. Și să crezi că ești în stare.

Focus. Este cuvântul magic… Vedem doar lucrurile asupra cărora ne focusăm. Atragem evenimentele asupra cărora ne focusăm.
Spre exemplu nu ai permis, toate mașinile de pe stradă sunt mașini. După ce ți-ai luat carnet ai vrea să ai o mașină roșie, mergând pe stradă observi că sunt o sumedenie de mașini roșii, apoi decizi că vrei un Audi A4 roșu, datorită noilor coordonate creierul tău va căuta în primă instanță Audi A4 iar pe al doilea nivel Audi A4 roșu, ignorând cu desăvârșire toate celelalte mașini roșii.

Acolo unde este atenția ta va fi și energia. Energia e un soi de investiție. Dacă te bușești cu informație negativă, imagini cutremurătoare și alte chestii de gen, ghici unde îți pui energia? Ghici în ce investești.

Decide ce vrei. Află de ce iar mai apoi, odată ce ai focusul setat pe țintă imaginile vor începe să apară iar mult prea dificilul CUM se va arăta pe sine.

Gânduri bune și alegeri inspirate.

Cu drag Alin C.

Eu nu am dreptul să aleg

Posted: Decembrie 11, 2016 in Uncategorized
8b44c124-7607-4dcd-a0ca-a424bbe06832
Viața este prea prețioasă pentru a o experimenta în cadrul unor tipare sociale induse sau împrumutate. Viața este prea prețioasă pentru a sta ascunși în umbra fricilor noastre, a dezamăgirilor, a frustrărilor.
 
Viața este prea complexă pentru a alege să experimentăm iar și iar istoria. Viața ne oferă libertatea de a alege, unii ar spune că nu, gândindu-se probabil la niște planuri divine.
Dar eu insist.
 
Ai dreptul să alegi dacă te duci la sală sau freci maimuța acasă.
Ai dreptul să alegi dacă bagi în tine mâncare sănătoasă sau slănină.
Dacă citești literatură de calitate sau ziarele de scandal scrise de retarzi pentru retarzi.
Dacă te uiți la Măruță sau la un documentar despre natura ființei tale.
Dacă îi scuipi în freză pe cei ce nu gândesc la fel ca tine sau îi asculți înțelegând ce spun…
 
Ai de ales dacă îți planifici locația în care te vei bețivăni următorul week-end sau cine vrei să fii peste doi ani.
Dacă un eșec, te duce la lamentare sau pune bazele unei fundații puternice.
 
Ai dreptul să alegi dacă vei duhăni ca un tractor în fiecare dimineață bând un litru de cafea înainte de orice sau vei face 10 min de exerciții sau meditații sau afirmații sau, sau…
Ai de ales dacă vei conduce mașina cu 170 km/h sau cu 90… Dacă vei zâmbi sau vei sta încruntat.
Așadar, avem de ales… Uneori ni se pare contrariul pentru simplul fapt că nu suntem atenți, nu dăm importanță, suntem setați să gândim: totul sau nimic. Dar dacă neglijăm tot ceea ce suntem în linii mici acele piese pe care noi le considerăm insignifiante se vor defecta sabotând întregul sistem. Un singur țânțar te poate ține treaz toată noaptea. 😉
De aceea este necesar să devenim mai conștienți de ceea ce facem astăzi în diferite zone ale ființei noastre.
Totul este guvernat de cauză și efect. În funcție de ceea ce facem vom primi și răsplata.
Gânduri bune dragilor!

Atingerea plăcuta a iubirii

Posted: Decembrie 8, 2016 in Uncategorized

50043213-4c5d-4905-b29e-511d7afa8745.png

 

Oamenii vorbesc des despre iubire. Unii spun că înseamnă una, alții alta. Asta în funcție de experiențele exterioare avute. Cert este că cei care iubesc nu se grăbesc să analizeze ceea ce simt fiindcă sunt exaltați de acea stare. Despre nefericire nu putem spune același lucru fiindcă ea dă senzația unei contemplări profunde a unor fapte nefericite, contemplări care destul de des au menirea să ne ducă acolo unde duc majoritatea drumurilor, spre nicăieri. 🙂

Dacă e să vorbim concret, noi experimentăm iubirea sub forma unui sentiment, o stare plăcută care ne face să plutim și să vedem floricele roz sau să ne înduișăm de drag și dor, asta în funcție de tipul iubirii pe care îl experimentăm.

 

Acest sentiment ne umple cu energie și oferă un oarecare plus de calitate vieții pe care o trăim. Este plăcut să zâmbești datorită cuiva, să te simți ocrotit când ești nesigur și dezorientat, să simți că este cineva căruia îi pasă… Este plăcut să fii lângă cei pe care îi iubești indiferent de natura condițiilor exterioare.

Funcționăm mai bine atunci când avem parte de iubire în viața noastră. Nu mai suntem atât de rigizi și încordați, nu mai dorim câștigul numai de partea noastră, devenim mai toleranți. etc.

Este o poveste despre iubire pe care vreau să o împărtășesc cu voi, care are menirea de a deschide în sufletele tuturor portalul către infinita lume care este iubirea…

 

Era odată o insulă unde trăiau toate sentimentele umane:

Buna Dispoziţie,

Tristeţea,

Înţelepciunea,

Iubirea şi altele.
Într-o zi sentimentele au aflat că insula se va scufunda în curând, aşa că şi-au pregătit navele şi au plecat. Doar Iubirea a rămas până în ultimul moment. Când insula a început să se scufunde, Iubirea a hotărât să ceară ajutor.
Bogăţia a trecut pe lângă Iubire într-o barcă luxoasă şi Iubirea i-a zis:
– Bogăţie, mă poţi lua cu tine?
– Nu te pot lua, căci am mult aur şi argint în barca mea şi nu mai am loc pentru tine.
Atunci Iubirea i-a cerut ajutorul Orgoliului, care tocmai trecea pe acolo:
– Orgoliu, te rog, mă poţi lua cu tine?
– Nu te pot ajuta, Iubire, aici e totul perfect mi-ai putea întina nava.
Iubirea a rugat mai apoi Tristeţea, care trecea pe lângă ea:
– Tristeţe, te rog, lasă-mă să vin cu tine!
– Oh, Iubire, sunt atât de tristă încât simt nevoia să stau singură…
Chiar şi Buna Dispoziţie a trecut pe lângă Iubire, dar era atât de mulţumită încât nu a auzit că o strigă.
Dintr-o dată o voce a strigat:
– Vino, Iubire, te iau cu mine!
Era un bătrân cel care vorbise. Iubirea s-a simţit atât de recunoscătoare şi plină de bucurie încât a uitat să îl întrebe pe bătrân cum îl cheamă. Când au ajuns pe ţărm, bătrânul a plecat.
Iubirea şi-a dat seama cât de mult îi datora şi a întrebat Cunoaşterea:
– Cunoaştere, îmi poţi spune cine m-a ajutat?
– Era Timpul… Răspunse aceasta.
– Timpul? Întrebă Iubirea, dar de ce tocmai Timpul m-a ajutat?
Cunoaşterea, plină de înţelepciune, i-a răspuns:
– Pentru că numai Timpul e capabil să înţeleagă cât de importantă e Iubirea..

Gânduri bune! 🙂

 

 

E

Neantul numit ”viață”

Posted: Decembrie 5, 2016 in Uncategorized

4863bdea-4931-4107-b935-2654433fad79

 

Uneori lucrurile se întâmplă simplu, alteori tragi de ele simțindu-te blocat în neantul acesta amestecat numit viață.

Dar toate acestea nu pot fi decât percepții… Sunt culorile informațiilor pe care le chemi și pe care ți le asumi, conștient de asta sau nu.
Se întâmplă ca uneori, în urma unui eșec, să te pui ghemotoc și să urli în tine… Să dărâmi din interior tot ceea ce ai construit… Acele gânduri aflate în mișcare prin corpul tău te sfâșie, te demontează și mai ucid încă o versiune a ta.
Într-un final se face liniște.

Cine sunt?

Ce vreau?

De ce mi se întâmplă toate acestea?

Unde greșesc?

Unde este omenia?

Unde este Dumnezeu?

Unde este iubirea între oameni?
Aceste întrebări își fac apariția pe pereții temniței în care te afli. Acele litere de foc te cufundă în nisipul mișcător pe care te-ai așezat. Îți îngreunează respirația făcându-ți tatuaje dureroase pe suflet.
Lumea în care te afli nu este a ta. Dar… Ai contribuit la crearea ei. Mintea ta te-a folosit, te-a închis în interiorul programelor ei. Se oprește de fiecare dată înainte de a te distruge…

Într-o zi vei crea o nouă identitate pe care tu o vei numi ”EU”, nefiind conștient că acel ”EU” este doar o hologramă, că nimic autentic nu sălășluiește sub această mască.
Vei avea opinii, vei percepe într-un anumit fel viața, vei ține de realizările tale și vei trăi asa o vreme… Până când va veni timpul unei alte zile să te îngenuncheze… O vei lua de la un alt capăt, dezamăgit, trist, obosit… Nu vei mai avea putere să zâmbești. Nu vei mai avea loc în inimă.

Asta este tot ce poate face viața?

Capcana care te trage în iluzie este dependența de emoțiile tale. Mereu vrei să simți și mereu ceea ce te face să simți un pic, lasă să se înțeleagă că se poate mai mult… Atunci, precum brațele brave ale unui luptător, te năpustești asupra puzderiei de stări.
La început se simt plăcut dar în timp te obosesc și mai ales te obosește această inconstanță caracteristică polarității.

Binele se transformă în rău.

Prietenul în dușman.

Iubirea în ură…

Albul în negru și tot așa.
Cât tribut pentru niște stări! Închisoarea minții nu te va învăța cum să simți autentic, frumos, deschis, fără așteptări, fără dorința permanentă de a modela într-un anumit fel realitatea existentă.
Iubirile vor fi amare. Prieteniile trecătoare… Iar tu? Tu vei visa la ceea ce a fost.
Ce poate fi mai crunt decât să trăiești într-o lume a infinitelor posibilități fără a le putea vedea?

Ce rost mai are o nouă zi dacă tu nu ești capabil să o vezi?

Ce poate face Frumosul într-o lume în care nu este recunoscut de nimeni?

Ce rost mai are ființa de lumină care de fapt ești când tu o îngropi în fiecare zi?
Toți am făcut asta la un moment dat. Există un astăzi care promite un mâine. Un mâine care poate să nu vină niciodată… De aceea este foarte important să facem ceea ce avem de făcut raportat la nivelul  existenței pe care o ducem.

 

Cel ce caută și este sincer cu el însuși va găsi răspunsurile la întrebările sale.

Gânduri bune!

By Alin C.

Eliberează-te de chingile normelor

Posted: Noiembrie 27, 2016 in Uncategorized

Hey!

Indiferent de ceea ce vrei să realizezi, înainte de toate, ai nevoie de TINE! Deseori tindem să privim în jur după unelte ajutătoare și tot atât de des ne pierdem printre ele.

Ai nevoie de tine în primul rând. Ai nevoie să știi cu exactitate unde te afli și unde vrei să ajungi. În lumea asta sunt foarte multe lucruri care ne distrag iar dacă nu suntem bine împământați în ceea ce vrem să realizăm, vom pierde direcția. Ce-ar fi dacă, un avion, odată ajuns deasupra norilor și-ar tot schimba direcția? Ar mai fi valabil biletul tău pe care scrie Paris?

Asemenea acestui avion rătăcit oamenii tind să își schimbe direcția.

O să fac asta, pe urmă ailaltă, săptămâna viitoare mă răzgândesc iar și tot așa. Pentru a realiza ceea ce ți-ai propus ai nevoie de acțiune constantă în acea direcție. Odată ce îți pui energia în ceva, odată ce ai ales să investești în realizarea acelui lucru, arde corăbiile și nu te mai gândi la ideea de retragere.

A nu ști cine ești și ce vrei, a te răzgândi des, a spera că vei primi ajutor din afara ta, a crede că un iubit ideal ți-ar schimba viața, că un mariaj ar fi perfect, că un copil va rezolva problema sensului, toate aceste ingrediente alcătuiesc rețeta nefericirii.

Relațiile pe care le ai se clădesc în jurul a ceea ce ești. De aceea trebuie să descoperi adevăratul sens al existenței tale.

Vieți liniare am trăit toți și cu toții vedem în jurul nostru oameni care trăiesc așa. Muncă pentru alții, o lună pe an concediu, slăninuță peste tot, discuții fără sens. Așa trec anii… Cu ideea că, fac eu mâine!

Trăim într-o lume a mirajului.. Pfff, e atât de aglomerat uneori. Unii îți prezintă cu opulență averile lor, alții îți flutură diplomele de studii pe la nas, alții te tâmpesc cu mirosuri de nu știu ce parfum, alții au țoale, alții mușchi și tot așa.

Dar știi ceva? Dă-i dracu! Tu, tu unde ești printre toate acestea?

Ești șoricelul ăla de sub pat care își promite că într-o zi va fi mai mult, ești ăla care se ascunde după ideea moralității și a bunului simț? Ăla care a fost la școală și își aduce aminte cu plăcere de asta? Vezi ce obiceiuri ai care te ajută să nu fii sincer cu tine însuți, află ce te reține, află de ce îți pasă de părerea altora, descoperă-te. Caută ajutor, vorbește cu oameni care te pot ajuta și susține… Nu mai lăsa lumea din jurul tău să îți recalculeze direcția, să îți aleagă gândurile, hainele, vocabularul, manierele.

Creăm un zid în jurul inimilor noastre cu tot felul de norme sociale și maniere fandosite. Ne lăsăm des influențați de abordarea unora și de egoul lor măreț.

Dar dincolo de toate acestea ai nevoie de tine. Nu e nevoie să vrei să schimbi lumea rezolvând problemele altora, e nevoie să îți rezolvi problemele tale. Dacă vrei să salvezi pe cineva într-un incendiu îți pui masca de gaze ție, nu lui, pentru simplul fapt că el este deja inconștient iar tu fără mască nu vei putea să îl scoți afară… Așa e și în viața de zi cu zi, înainte de toate salvează-te pe tine.

Pornește pe acest drum al descoperirii de sine și nu te lăsa intimidat de câinii care latră sau lupii care urlă.

Eliberează-te de chinga normei sociale. Nimic nu este mai seducător decât un om care trăiește liber. Bineînțeles, deseori sclavii normelor, vor numi asemenea om infam dar cine are timp de ei?

Tot timpul am fost interesat de ceea ce știe un om nu despre ceea ce crede.

Gânduri bune și alegeri inspirate simpaticilor! 🙂

Exerciții de sinceritate

Posted: Noiembrie 10, 2016 in Uncategorized

before-and-after-makeup-photos-vadim-andreev-8

Hey!

Zilele trecute hoinăream nestingherit pe facebook, știi tu, site-ul acela. În lista mea de prieteni mai sunt și alți filosofi neconsacrați, în afară de mine, care postează chestii adânci de o însemnătate rară. 🙂

Acestea fiind zise, îmi apare în fața ochilor: viața este despre autentic…

Hmmm…

Oare chiar așa e?

 

Cumva, percepem un procent foarte mic din întregul realității, de aceea fiecare este cu tarlaua lui iar acea tarla reprezintă însăși lumea…

Descartes scria prin anii 1600 ”cuget deci exist”. Dar oare nu tocmai că existăm putem cugeta? Da, oricm, să ne întoarcem la cârdul nostru de oi leșinate.

Autenticul.

Își propun să facem un exercițiu de sinceritate. Dacă privim atent, atât la oamenii din jur cât și la noi înșine, lesne putem observa că ființa umană are o părere mai bună  despre ea însăși decât în realitate. Fiecare se crede mai frumos, mai special, mai deștept decât este.

Mă întorc la facebook…. Poze modificate, cineva spunea că nu există șanse să recunoaștem o persoană pe stradă după pozele de pe facebook.  Și în unele cazuri este adevărat. Dar ce motiv ar avea o persoană, altul decât a încerca să pară ceea ce nu este, să își modifice pozele până devine de nerecunoscut?

Bun, lucrul acesta nu se limitează însă la poze, relațiile romantice reflectă foarte bine acest fapt. Omul care îți este alături îți oglindește de fapt personalitatea ta. De aceea asocierea trebuie să fie una perfectă. Prietenul sau amicul poate avea coșuri, poate fi gras, se poate îmbrăca aiurea, dar e băiat bun, nu contează toate astea! Dar partenerul… Hmmm, el nu poate fi așa!

Mă opresc un pic la oglindire fiindcă aspectul acesta este înțeles prost de mulți oameni, ca și faza cu iubirea necondiționată. Există un text tot mai des preluat, fără însă a se acorda importanță esențialului și adevăratului sens, care zice:

Ești ceea ce vezi în ceilalți, dacă spui ceva despre cineva. spui de fapt despre tine, aia ești tu de fapt!

De ce mi se pare mie retard acest text? Simplu! Un om are două părți, una negativă și una pozitivă… Inevitabil, el, omul, va oglindi ambele variante în lumea din jurul său. Dacă un om este nervos și cineva îl irită mai mult el va avea, pe baza reacțiilor chimice din organism, o anumită atitudine bazată pe un anumit tip de raționament, de care este capabil la momentul respectiv. Asta nu înseamnă că este un jeg, că atunci când ajunge acasă nu își strânge cu drag copiii în brațe.

 

Cei care judecă astfel de aspecte într-un singur sens se asociază pe ei înșiș cu bunătatea întruchipată. Vai, ce a putut să spună ăla! Câtă răutate există în lume! Dacă și-ar vedea ipocrizia ar păli instant de rușine, da” ăștia nu o văd! Viața nu are o singură culoare.

Astfel, de multe ori oamenii aleg ce parte din ei vor oglindi în funcție de interese sau tipare. Atunci când își aleg partenerul oamenii vor pe cineva cu valoare socială, cât mai frumos, inteligent, cu simțul umorului loial, bogat, etc. Știind clar că lumea îi va asocia cu partenerii lor. Până și cel care va termina șifonând alte paturi cu miresme aromate va avea pretenții de la partenerul stabil de valorile enumerate mai sus.

 

Noi nu suntem simple ființe aflate în acest univers periferic ce trăiesc pe o planetă neînsemnată și cu un nivel al inteligenței foarte redus, mărturie stând faptul că ne batem de la pământ, îl apărăm, iar în ziua în care murim nu luăm nimic. Nooo…

Noi suntem descendenții unui zeu și suntem niște ființe divine, super elevate, dar nah, care se mai mocirlesc pe pământ că așa i-a parașutat karma, să împărtășească din vasta lor înțelepciune gândacilor.

 

Toate aceste asocieri ne distrag de la ceea ce suntem de fapt. Realitatea nu este seductivă așa că oamenii au nevoie de povești să o poată suporta.

Suntem foarte ușor de controlat și jefuiți de dreptul de a avea o viață decentă tocmai că refuzăm să vedem ceea ce este așa cum este.

Presa ne minte, politicienii ne mint, reclamele ne mint. Redbull îți dă aripi dar are în componență substanțe care îți pot aduce un stop cardiac înainte de vreme. Super detergentul care numai cu o picătură spală toate tigăile din sat. Aparatul care te ajută să slăbești fără să faci nimic.

Până și pentru cea mai îngustă minte de pe planetă este evident faptul că nu are cum să fie așa dar totuși unii cumpără, de ce? Că sunt proști, s-ar grăbi alții să spună, dar nu e vorba de prostie ci de speranța că basmul este real, că realitatea nu e așa cum este ci cum o prezintă povestea.

Fiecare crede despre el însuși că este demn de iubire. Dar în realitatea sa nu experimentează acea iubire profundă despre care a tot auzit vorbindu-se. Când este întrebat de ce, dă vina pe calitatea oamenilor din ziua de azi. E greu dom”le să mai întâlnești pe cineva autentic și valoros… Fraza asta face referire la faptul că cel în cauză este valoros și autentic, doar ceilalți au o problemă că nu sunt.

Realitatea? Se poate ca acea persoană să nu experimenteze legături frumoase din cazua unor credințe și experiențe trecute care limitează până la interzicere accesul persoanelor care i-ar putea duce într-o altă lume. Ei vor să trăiască doar ceea ce cunosc iar ceea ce cunosc este limitare, suferință, plafonare, control, impunere, șabloane. Dacă pe baza acestor ”valori” alungi oamenii care vin în viața ta, asta nu înseamnă că ei nu sunt autentici.

Când ai obținut ceva cu adevărat?

Când ai renunțat la visul ideal care te ținea într-o relație de rahat și ai revenit cu picioarele pe pământ.

Când ai zis stop! Așa nu mai merge, aici nu am nici o șansă, acest mediu nu imi este benefic, trebuie să mă mut, trebuie să fac asta și ailaltă.

Ai obținut ceva doar atunci când ai renunțat la lumea visului și ai putut vedea unde ești de fapt. E frumos să visezi fripturi delicioase dar ele nu te vor ține în viață mai mult de două săptămâni. 🙂

Revin. Autenticul. Este o teorie, se pot asocia cu el mișeii, perfizii, lașii… Oricine poate vorbi despre valori, oricine poate înjura un fotbalist din fața TV-ului, dar ce ar face oare el pe teren, că deoarece îl înjură pe ăla se subînțelege faptul că el poate mai bine, da nu l-au primit ăia la echipă, știi cum merge în zilele noastre, corupție!

 

Îți urez gânduri bune și alegeri inspirate cât mai aproape de realitate! 🙂

Cu drag

Alin Caras

 

Un drog legal numit IUBIRE

Posted: Noiembrie 1, 2016 in Uncategorized

13936-love-addict-needle-drug-1200w-tn

 

 

Acum ceva vreme (o sută de ani să zicem) oamenii nu aveau o idee clară despre ce ar putea să însemne fericirea. Și nici nu îi preocupa prea mult subiectul. Fiecare trăia așa cum putea încercând să se descurce onorabil pe nivelul său social.

 

Avansând tehnologia și noi odată cu ea. Sau, mă rog, invers, societatea noastră a ajuns să fie din ce în ce mai obsedată de ideea fericirii.

Viața este despre a fi fericit.

În viață meriți totul.

Trăiești degeaba dacă nu ești secundă de secundă într-un epic extaz.

Pornind de la această bază, omul, a început să vâneze… Începând să-și imagineze călătorii cu iahtul către ținuturi de basm, mașini scumpe, succes în toate, faimă, nemurire și… Bineînțeles povești de dragoste.

Nu toți avem libertate financiară dar absolut toți ne putem îndrăgosti. Ce emoții deosebite creează iubirea! E atât de plăcut să ai sufletul pereche lângă tine. Acel om care te poate înțelege pe deplin și care te poate accepta necondiționat.

Povești, credințe. vise.

Acum să vorbim de ceva concret. Adesea îndrăgostiții își fac responsabili partenerii de stările lor. Mă faci să sufăr! Ahhh, lângă tine sunt cel mai fericit. Etc.

Dar! Ideea de bază este că nimeni nu ne poate face să ne simțim într-un anume fel, nimeni nu ne poate băga pe gât o stare dacă ea nu există deja în interiorul nostru. Astfel, persoanele pe care le întâlnim activează o parte a ceea ce suntem, negativă sau pozitivă.

Atunci când apare o persoană specială sau în compania căreia ne simțim bine, din această fuziune se realizează o activare a frumosului din noi. Elevarea noastră, rafinamentul, finețea, compasiunea, grija, empatia, sunt niște emoții calde și primitoare.

Intelectul nostru care, în lipsă de ocupație, survolează zona, creează un atașament mental, lipind stările de imaginea persoanei. Iar asta înseamnă că doar acea persoană ne poate oferi iubirea… Acest cumul de stări atât de plăcute.

Problema este că partenerul nu este capabil tot timpul să activeze în celalalt aceste stări, pentru simplul fapt că suntem oameni iar stările vin și pleacă. În timp partenerii devin dependenți de senzația iubirii și vor o doză cât mai mare, acest proces trimițându-i spre auto-conservare… Adică fiecare oferind tot mai puțin și cerând tot mai mult.

Am nevoie de tine.

Nu pot trăi fără tine.

De ce mă faci să plâng?

Tu nu mă mai iubești!

Acestea sunt testimonialele sevrajului din cauza iubirii. Partenerul nu mai poate pricepe că este nevoie de reciprocitate, de deschidere, de o linie intermitentă a relației și nu o sufocare permanentă.

Iubind doar intelectual, individul se simte blocat între frică și neacceptare. Frica de a pierde acel om, singurul de pe pământ în prezența căruia s-a simțit atât de bine și neacceptarea că nu mai este ceea ce a fost iar dacă nu mai este înseamnă că nu mai are rost.

Atașamentul emoțional nu ne permite să explorăm și alte zone ale vieții care ne pot conduce către iubire. Omul atașat de propriile sale emoții care la rândul lor sunt atașate de o imagine a ceea ce a fost pentru o anumită perioadă de timp ”iubitul, infinitul” etc.  se vede pus în fața dezastrului, a morții unei identități.

Acest fapt este destul de greu de acceptat de către intelect. Astfel, corpul declanșează o combinație chimică de ardere a acelor emoții murdărite declanșând suferința.

Unii lasă suferința și trec mai departe. alții o întrețin toată viața.

Da, așa este, existența noastră este despre alegeri.

Și totuși, se poate și mai bine. Putem înțelege că iubirea nu este ceva numai de competența divinității și  putem aborda acest subiect destul de lejer. Putem vedea ce este în spatele mecanismului și cum funcționează, evitând să ne mai comportăm ca niște drogați în sevraj fiindcă, deh, merităm să fim fericiți și vrem să obținem starea cu orice preț.

Frumosul poate fi prezent în viața noastră dacă ne vom educa să obținem, în primul rând singuri, doza de iubire.

Uneori devine greu fiindcă simpla noastră prezență în viața unor oameni îi va face pe aceștia să creeze un set de așteptări și apoi să ni  le spargă în cap.

Nu trebuie să îți placă ploaia, ce trebuie să faci este să înțelegi rostul ei.

Dependența este dușmanul autenticului. Un bețiv nu va savura un vin fin, nici măcar nu îl va recunoaște ca fiind de calitate superioară, se va grăbi să îl dea pe gât așteptând nerăbdător efectul.

Un suflet flămând acceptă orice. Un bărbat care nu  a avut pe nimeni o perioadă lungă de timp se va năpusti asupra femeii de lângă el și în cinci minute partida s-a terminat. Ce folos au avut toate astea?

O ființă capabilă de o așa înaltă elevare cum este omul, se va năpusti habotnic asupra unui castron cu cea mai proastă ciorbă din lume dacă nu a mâncat de cel puțin cinci zile.

Ceea ce vreau să spun este că trebuie să avem grijă de noi înșine, trebuie să ne oferim strictul necesar de care avem nevoie pe toate planurile existenței, fizic, intelectual, emoțional și energetic. Facem toate acestea pentru a nu activa acea parte animalică care rezidă în noi.

Dependența distruge tot ceea ce a fost creat.

 

Gânduri bune simpaticilor! 🙂

Povara crucii nu ne va mântui!

Posted: Octombrie 4, 2016 in Uncategorized
sisteme-de-irigatii-comparative1.jpg
Fără îndoială, lumea în care trăim este despre suferință. În structura fiecăruia dintre noi există sindromul auto-crucificării.
 
Ne judecăm.
Ne condamnăm.
Ne executăm.
 
Povara unei cruci pe care trebuie să o cărăm fără a ști cu adevărat de ce, ne mistuie umanitatea, ne distruge trupul, ne încețoșază privirea.
 
Omul a fost învățat de-a lungul vremii că este dependent de circumstanțe. Circumstanțe care sunt create de către o forță divină și asupra cărora noi nu putem face nimic.
 
În timp omenirea a evoluat, constatând că putem schimba circumstanțele dacă ne schimbăm atitudinea asupra lor.
 
Circumstanțele sunt create de credințele și valorile mediului în care am crescut. De regulă ele sunt duse cu sfințenie mai departe. Doar un om ragmatic și sătul de suferință se poate ridica în potriva lor.
 
Un om care nu îl caută zeci de ani pe Dumnezeu prin copaci sau pe crucile aurite ale mănăstirilor. Care spune: STOP! Oare viața mea altfel nu se poate întâmpla?
 
Oare potențialul meu este fructificat la maxim? Oare gândurile mele sunt roditoare? Oare programele mele subconștiente rulează în conformitate cu ceea ce îmi doresc? Am făcut aici tot ce se putea omenește face pentru a mă putea prezenta învins în fața lui Dumnezeu?
 
Dumnezeu a creat aceste legi universale de care se poate folosi oricine. A pus logică în ele și le-a dat omului. El știe că a construit un creier puternic și un trup pe măsură… I-a dat omului o planetă minunată care funcționează ireproșabil…
 
Și totuși…
 
Se trezește la ușa împărăției sale cu toată gloata de învinși pe care i-a creat cu atâta măiestrie… Plângăcioși cu genunchii roși de mătănii dar cu pământul în paragină… Pupători de oase cu fața prăfuită dar cu buzele umede de judecăți. Farisei care construiesc troițe, biserici, mega catedrale din bani furați sau chiar din banii făcuți cu prețul distrugerii naturii…
Omul tinde să nu observe sau să nu ii pese că alegerile pe care le face îl vor costa scump în viitor. În acest moment ne confruntăm cu o epidemie de tânguială. Majoritatea se tânguie de zor pe la clădiri special amenajate, la statui, la prieteni, la părinți, etc. În loc să pună mâna să facă ceva pentru propria lor bunăstare.
Dintr-o vanitate crasă omul pune suferința și mizeria în care trăiește pe seama virtuții. Toate acele emoții mânjite de gânduri cu vibrație joasă, de alcool, de țigări, de droguri, de dezamăgiri, de ură, de invidie, de neajunsuri, de lipsa armoniei, de chimicalele din alimente, toate acestea sunt ceva demn și așa merită să mori!
Cineva spunea: nu dați diamante porcilor, le vor călca în picioare! Dacă exact asta facem noi cu viața pe care o avem? Alegem o deplorabilă zonă de confort și ne uităm spre cer…
Omul nu va obține ceea ce vrea, va obține întodeauna ceea ce este…
Gânduri bune și alegeri inspirate dragilor!
Alin C.